Monday, September 6, 2010

A. Încrede-te într-o singură sursă


Încrede-te într-o sursă (A)

2 Timotei 3:16

Inima

Oamenii din toată lumea se trezesc dimineaţa şi îşi petrec ziua făcând ceva. Ei sunt ocupaţi să meargă undeva, să vorbească cu alţi oameni şi să-şi cheltuiască banii câştigaţi din greu. Ce se va alege de toată munca lor grea? Cum pot fi ei siguri că fac ceea ce Dumnezeu doreşte ca ei să facă? Cum pot oamenii să îndure viaţa atunci când aceasta devine dificilă? În momente de mare încercare în cine pot avea ei încredere? De ce Îl văd unii oameni pe Dumnezeu doar ca pe o amuletă? Alţii cred cu adevărat în Dumnezeu numai atunci când au nevoie de ceva de la El, cum ar fi de exemplu atunci când vor să treacă la un examen! Poate că părinţii lor i-au învăţat să-şi înece toate necazurile în alcool sau să găsească o alinare temporară într-un partener pentru o noapte.

La cealaltă extremă sunt cei care se văd ca fiind oameni buni. Ei nu recunosc nici o nevoie de Dumnezeu sau de ajutorul Său. Ei se simt perfect capabili să se ocupe de toate lucrurile şi nu văd nici o nevoie de călăuzire divină. Dumnezeul lor este de fapt atot-suficienţa şi materialismul. În mod tragic, ei cred că îşi pot cumpăra calea spre cer, îngrijindu-se de toate nevoile lor pământeşti cu cartea de credit. Mulţi, foarte mulţi oameni cred că Dumnezeu este obligat să le dea ceva. Ei vor totul în afară de darul vieţii veşnice pe care o dă Isus. Mulţi oameni încăpăţânaţi sunt pretenţioşi şi egoişti refuzând chiar şi să se gândească la judecata viitoare. Ei resping viaţa de autodisciplinare necesară pentru a-L sluji pe Hristos. Ei îngăduie ca cei din lume să-i corupă şi nici măcar nu realizează că acesta este acelaşi sistem lumesc care L-a răstignit pe Domnul nostru!

Din fericire, Dumnezeu oferă gratuit singura soluţie veşnică care vrea ca tu sa-ti pui credinţa în Fiul Sau Isus Hristos, nu unul din imaginatia pamenilor, sau acela  care e vazut doar ca un mare învăţător, sau acel Isus al religiei tradiţionale. Ne rugăm ca tu să ai o relaţie personală, vibrantă si intimă cu Dumnezeu care S-a revelat pe deplin în Isus Hristos. Pentru a face aceasta, trebuie să crezi ceea ce dezvăluie Biblia despre Isus. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi singura sursă în care te poţi încrede din toată inima.

Participanţii la Campania Naţională de Citire a Bibliei se încred în Cuvântul lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem nevoie în această lume şi se încred în Hristos prin credinţă pentru lucrurile pe care nu le putem vedea! Biblia este singura sursă de pe pământ în care ne putem încrede. Mulţi oameni afirmă că lucrul acesta este adevărat, dar vieţile lor arată o ignoranţă deplină a sfinţeniei lui Dumnezeu. Este imposibil să-L urmezi pe Isus cel din Biblie, dacă nu cunoşti cu adevărat ceea ce ne învaţă Biblia despre El. Dacă oamenii aleg să nu-L urmeze pe Isus, lor le lipseşte abilitatea de a se împotrivi puterilor întunericului şi domniilor lumii nevăzute. Satana a orbit spiritual pe mulţi şi sunt robiţi de el pentru a face ceea ce doreşte el. Aceste puteri nevăzute îi împiedică pe oameni să-şi pună pe deplin încrederea numai în Hristos.

Cum vei asculta de Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu ştii ce ne spune el să facem? Desigur, cunoaşterea este doar o parte din acest proces. Fără Duhul Sfânt, nimeni nu poate înţelege cum să aplice Scriptura. Nu vă putem convinge de nici unul din aceste adevăruri decât dacă Duhul lui Dumnezeu a fost trimis de către Dumnezeu în viaţa voastră. Ne rugăm să fi fost născuţi din nou şi să aveţi o mare dorinţă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu într-un mod personal, transformator care să vă fi făcut să însetaţi după neprihănire.

Nu uitaţi, aceasta este Campania Naţională de Citire a Bibliei, aşa că am fi greşit dacă am fi ignorat Biblia! În următoarele pasaje ne vom uita la Cuvântul lui Dumnezeu şi ne vom concentra atenţia asupra a ceea ce ne dezvăluie Biblia. Nu ne putem încrede în ceva cu toată inima noastră dacă nici măcar nu ştim sau nu cunoaştem ce afirmaţii face despre sine. Înainte de a primi provocarea vieţii la următorul pas este înţelept să începem cu sursa informaţiei în care credem, BIBLIA. Ce ne învaţă Biblia despre ea însăşi?

După ce citiţi următoarele pasaje din Scriptură, răspundeţi cu „adevărat” sau „fals” la fiecare răspuns şi discutaţi răspunsurile voastre. Interacţionaţi unii cu alţii şi descoperiţi ceea ce învaţă Scriptura.

          Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi este de folos ca să înveţe, să arate greşelile, să îndrepte, să      îndrume în dreptate. 2 Timotei 3:16

  • Mare parte din Scriptură poate fi crezută. – A/F
  • Bunica ta este cea mai bună sursă de adevăr. – A/F
  • Guvernul este cea mai bună sursă de adevăr. – A/F
  • Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi cea mai bună sursă de adevăr. – A/F
  • Numai Bibliile cu o cruce pe copertă pot fi crezute. – A/F
  • Numai un pastor sau preot are autoritate să ne spună ce este greşit în vieţile noastre. – A/F
  • Biblia este de folos pentru a corecta şi ne poate ajuta să trăim într-un mod mai bun. – A/F
  • Biblia spune că ar trebui să te îmbeţi cu ocazia sărbătorilor religioase. – A/F
  • Biblia spune că tradiţia este cea mai bună sursă de adevăr. – A/F

 

2 Timotei 3:10-13

Oricum, tu ai ţinut pasul cu învăţătura mea, cu modul meu de a trăi, cu scopul meu în viaţă, cu credinţa mea, cu răbdarea mea, cu dragostea mea, cu stăruinţa, persecuţiile şi suferinţele mele. Ştii ce mi s-a întâmplat în Antiohia, în Iconia şi Listra şi ce fel de persecuţii am suportat. Dar Domnul m-a scăpat din toate. De fapt, toţi cei care doresc o viaţă în care să I se dedice lui Hristos, vor fi persecutaţi. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, înşelând şi fiind înşelaţi.

  • Scopul tău în viaţă este cel mai bine demonstrat de cum trăieşti. – A/F
  • Credinţa biblică poate aduce suferinţă şi persecuţie. – A/F
  • Dacă vrei să trăieşti o viaţă evlavioasă toate problemele tale vor dispărea. – A/F
  • Oamenii răi şi impostorii vor dispărea încet, încet. – A/F
  • Impostorii îi vor înşela pe alţii dar ei înşişi nu se înşeală. – A/F
  • Cunoscând Cuvântul lui Dumnezeu este calea cea mai bună de a nu fi înşelat. – A/F

 

2 Timotei 3:14-17

Dar tu să continui în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care ai fost convins! Ştii de la cine le-ai învăţat şi cunoşti Sfintele Scripturi încă din pruncie. Ele îţi pot da înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi este de folos ca să înveţe, să arate greşelile, să îndrepte, să îndrume în dreptate pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi întru totul înzestrat pentru orice faptă bună.

 

  • Trebuie să rămâi credincios Scripturii pe care ai învăţat-o. – A/F
  • Învăţătorii adevăraţi vor ca tu să cunoşti Scriptura şi nu numai ceea ce îţi spun ei. – A/F
  • Copiii nu au nevoie să înveţe Biblia. – A/F
  • Adevărata mântuire este să crezi în Isus. – A/F
  • Este imposibil ca Isus să ducă pe cineva în păcat. – A/F
  • Scriptura este suficientă ca să ne echipeze pentru lucrarea pe care Dumnezeu vrea să o facem. – A/F
  • Numai unii dintre noi au nevoie de corectare. – A/F
  • Mare parte din Scriptură este insuflată de Dumnezeu. – A/F

 

2 Timotei 4:1-4

          Iată porunca pe care ţi-o dau înaintea lui Dumnezeu şi a lui Hristos Isus care îi va judeca şi pe cei vii şi         pe cei morţi, şi în vederea venirii lui Hristos şi a împărăţiei Sale: predică mesajul lui Dumnezeu; împlineşte-ţi slujba şi în momente potrivite şi în cele nepotrivite; convinge, mustră, şi încurajează-i pe oameni cu toată răbdarea, învăţându-i cu atenţie! Îţi spun aceasta pentru că va veni o vreme când oamenii nu vor mai dori să asculte învăţătura sănătoasă, ci îşi vor strânge învăţători pe placul lor care le vor gâdila urechile. Ei îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor lua după legende.

 

  • Într-o zi Isus va veni şi va aşeza Împărăţia Sa. – A/F
  • Nu este nevoie să avertizăm oamenii despre judecată. – A/F
  • Ar trebui să le spunem altora despre Evanghelie numai după ce am stabilit o relaţie de prietenie cu ei. – A/F
  • Ar trebui să corectăm şi să mustrăm oamenii cu Cuvântul lui Dumnezeu. – A/F
  • N-ar trebui să încurajăm niciodată oamenii să folosească Cuvântul lui Dumnezeu – ar trebui doar să-i judecăm. – A/F
  • Va veni o vreme când toți oamenii vor dori să audă o învăţătură corectă. – A/F
  • Într-o zi oamenii vor căuta învăţături religioase care să le permită să continue în păcat. – A/F
  • În viitor oamenii vor urma mituri ciudate şi vor respinge adevărul. – A/F
  • Dacă continui in tradiția ta, dupa ce ai aflat că trebuie să fii nascut din nou, e dovada că tu nu crezi de fapt în Biblie.

2 Timotei 4:5

          Dar tu să te stăpâneşti în orice condiţii, să rabzi suferinţele, să vesteşti Evanghelia, să duci la îndeplinire slujba pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.

 

  • Noi ar trebui să avem o minte limpede tot timpul. – A/F
  • N-ar trebui să ne fie frică niciodată de suferinţă. – A/F
  • Ar trebui să lucrăm să-i aducem şi pe alţii la Hristos. – A/F
  • Putem părăsi lucrarea pe care Dumnezeu ne-o dă, atunci când noi decidem că aceasta s-a încheiat. – A/F

2 Petru 1:20-21

  • Mai întâi de toate, trebuie să înţelegeţi aceasta: nici o profeţie din Scriptură nu reprezintă interpretarea proprie a unei persoane. Căci nici o profeţie nu a venit prin voia omului, n-a fost ceea ce a vrut să spuna un om, ci oamenii au vorbit din partea lui Dumnezeu, după cum îi călăuzea Duhul Sfânt. 

  • Nu este important să înţelegem sursa profeţiei.- A/F
  • E posibil ca profeţii să fi făcut nişte greşeli şi nu pot fi crezuţi. – A/F
  • Duhul Sfânt a vorbit prin intermediul acestor profeţi. – A/F
  • Profeţii au dorit să profeţească pentru că îi făcea să pară foarte spirituali în ochii celor pe care doreau să-i impresioneze. – A/F

 

2 Petru 1:12-15

          De aceea, voi continua să vă amintesc aceste lucruri, deşi le cunoaşteţi deja şi sunteţi întemeiaţi în adevărul pe care-l aveţi. Dar socotesc că este drept ca, atâta timp cât mă aflu în trupul acesta, să vă ţin treji, aducându-vă aminte, pentru că ştiu că în curând va trebui să părăsesc acest trup, aşa cum mi-a arătat Domnul Isus Hristos. Aşa că îmi voi da toată silinţa şi voi face în aşa fel încât voi să vă aduceţi intotdeauna aminte de aceste lucruri, chiar şi după plecarea mea.

 

  • Dacă ştii că ceva este adevărat nu trebuie să ţi se mai reamintească. – A/F
  • Ar trebui să reamintim oamenilor să urmeze adevărul. – A/F
  • Ar trebui să lucrăm din greu ca să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă adevărul. – A/F
  • De îndată ce învăţătorul biblic pleacă tu ar trebui să te întorci la tradiţiile tale. – A/F

 

2 Petru 1:16-21

Căci atunci când v-am vorbit despre venirea cu putere a Domnului nostru Isus Hristos, noi nu ne-am luat după nişte poveşti meşteşugit alcătuite. Noi am văzut cu ochii noştri măreţia Lui. Pentru că El a primit cinste şi slavă de la Dumnezeu Tatăl, când din slava minunată s-a auzit un glas, care spunea: “Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea.” Noi am auzit acest glas venit din ceruri atunci când ne aflam cu El pe muntele sfânt. Deci putem avea mai multă încredere în mesajul profeţilor. Bine faceţi că îi acordaţi atenţie, căci este ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecos până la venirea zorilor şi până când va răsări Luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă mai întai de toate, să știți că nici o proorocie din Scriptură nu se talcuiește singură. Căci nici  o prooracie n-a fost adusă prin voia omuluș ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manați de Duhul Sfant.

  

  • Petru a recunoscut că inventau povestiri meşteşugit alcătuite pentru a înşela oamenii. – A/F
  • Petru nu credea că Isus se va întoarce într-o zi. – A/F
  • Petru nu a văzut şi nu a auzit nimic de la Dumnezeu. – A/F
  • Petru L-a auzit pe Dumnezeu spunând “Acesta este Fiul Meu” în care îmi găsesc toată plăcerea. – A/F

 

2 Petru 2:1-3

          Totuşi, printre oamenii lui Dumnezeu, au apărut unii profeţi mincinoşi, aşa cum vor fi şi printre voi învăţători mincinoşi. Ei vor introduce, pe ascuns, învăţături distrugătoare şi nu-L vor recunoaşte pe        Stăpânul care a plătit pentru libertatea lor. Astfel, ei vor atrage asupra lor o nimicire grabnică. Mulţi oameni îi vor urma în lucrurile imorale pe care le vor face. Din cauza lor, calea adevărului va fi vorbită      de rău. Şi, în lăcomia lor, ei vor încerca să tragă foloase de pe urma voastră, cu poveşti născocite de ei. Dumnezeu i-a condamnat de mult, şi aceasta nu este doar o ameninţare. Distrugerea lor este pregătită şi stă să vină.

  • Unii oameni vor învăţa pe alţii erezii distrugătoare despre Dumnezeu. – A/F
  • Ei se vor întoarce de la Stăpânul care a murit pentru ei. – A/F
  • Oamenii nu sunt pedepsiţi atunci când se întorc de la Dumnezeu. – A/F
  • Foarte puţini oameni vor urma aceste învăţături false. – A/F
  • Oricine care îi învaţă pe alţii despre Isus este de la Dumnezeu. – A/F
  • Unii oameni vor învăţa despre Isus numai ca să vă ia banii. – A/F
  • Unii oameni găsesc o mare plăcere să spună poveşti născocite. – A/F
  • Dumnezeu îi iubeşte pe aceşti oameni şi nu-i va pedepsi pentru minciună. – A/F
  • Este posibil ca cineva să-L iubească pe Dumnezeu şi banii. – A/F
  • Ar trebui să plăteşti pentru fiecare serviciu religios pe care un preot îl face pentru tine. – A/F
  • Ar trebui să plăteşti pentru serviciile religioase ca preotul tău să nu moară şi să meargă în iad. – A/F

 

 

Alte pasaje

Fapte 17:11-12

          Oamenii de aici (Berea) erau mai deschişi decât cei din Tesalonic, le ascultau mesajul cu bunăvoinţă şi cercetau Scripturile în fiecare zi, pentru a vedea dacă ceea ce li se spusese era adevărat. Mulţi dintre aceşti iudei au crezut şi mulţi greci, bărbaţi şi femei cu influenţă, au crezut de asemenea.

 

          Gândiţi-vă la următoarele întrebări:

  • Care era diferenţa dintre oamenii din cele două oraşe?
  • Cu care dintre aceşti oameni te asemeni mai mult, cu cei din Berea sau cu cei din Tesalonic?
  • De ce cercetau Scripturile cei din Berea pentru a-i verifica pe Pavel şi Sila?
  • De ce au ales noii credincioşi să creadă Biblia mai degrabă decât ce le spuneau slujitorii lui Dumnezeu?
  • Care a fost rezultatul faptului că oamenii cercetau Scripturile?
  • De ce au existat bărbaţi şi femei cu influenţă din Grecia care au crezut în învăţăturile lui Pavel şi Sila?

 

Evrei 4:12-13

Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrează. El este mai tăios decât o sabie cu două tăişuri. El taie atât de adânc, încât desparte sufletul de duh şi oasele de măduva lor. Cuvântul lui Dumnezeu judeca gândurile şi intenţiile din mintea noastră. Nici un lucru din lume nu este ascuns privirii Lui, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Lui. Şi Lui trebuie să-I dăm socoteală pentru felul în care am trăit.

  • Cuvântul lui Dumnezeu este plin de o putere vie. – A/F
  • Cuvântul va pătrunde foarte adânc în gândurile noastre şi va descoperi motivaţiile noastre. – A/F
  • Secretele noastre Îi sunt cunoscute lui Dumnezeu. – A/F
  • Nu va trebui să dăm niciodată socoteală pentru lucrurile pe care le facem în această viaţă. – A/F
  • Dumnezeu te iubeşte dar nu este interesat de viaţa ta de zi cu zi. – A/F

 

Luca 24:44-47

Apoi le-a spus: “Iată ce vă spuneam, pe când încă eram cu voi: tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în cărţile profeţilor şi în Psalmi trebuie să se întâmple.” Apoi Isus le-a deschis minţile să înţeleagă Scripturile. Şi le-a spus: “Este scris că Hristos va muri şi că va învia din morţi a treia zi. Şi că pocăinţa şi iertarea păcatelor vor fi vestite, în Numele Lui, tuturor popoarelor, începând din Ierusalim.

  • Moise, Profeţii şi Psalmii fac toţi referire la Isus. – A/F
  • Isus i-a învăţat despre El din Vechiul Testament. – A/F
  • Isus le-a deschis minţile ca să priceapă multe pasaje din Scriptură. – A/F
  • Era scris că Isus trebuia să sufere. – A/F
  • Era scris că Isus va învia din morţi. – A/F
  • Isus ne-a dat autoritatea să ducem mesajul pocăinţei la toate națiunile. – A/F
  • S-ar putea să fie iertarea de păcate pentru cei care se străduiesc îndeajuns de mult. – A/F
  • Chiar dacă mântuirea este un dar, Dumnezeu cere totuşi o plată (o mită) pentru adevărata salvare. – A/F
  • Noi putem să-i cerem lui Isus să ne deschidă minţile pentru a înţelege pe deplin Scripturile. – A/F
  • Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi este fără greşeală. – A/F
  • Poţi să crezi cu adevărat în Biblie şi totuşi să nu faci ceea ce ea îţi porunceşte. – A/F

Rezumat

Biblia este suficientă ca să ne înveţe tot ceea ce avem nevoie să ştim pentru a trăi victorios în Hristos. Este Cuvântul lui Dumnezeu şi ne arată cum putem avea viaţă veşnică prin credinţa în Isus Hristos. Vor veni învăţători falşi şi vor înşela pe mulţi oameni dar ei vor avea un sfârşit rapid şi teribil. Este important să-i învăţăm pe alţii ce spune Scriptura şi să-i conducem la o credinţă mântuitoare în Hristos, astfel încât ei să nu fie înşelaţi. În învăţătura Sa, Isus ne îndreaptă către Scriptură pentru a ne învăţa despre Sine, despre moartea şi învierea Sa. Noi trebuie să le reamintim oamenilor că Isus se va întoarce într-o zi. Este datoria noastră să-i învăţăm pe alţii ceea ce spun Scripturile, astfel încât să poată fi salvaţi prin har şi să nu se confrunte cu judecata lui Dumnezeu. Biblia nu a fost scrisă doar pentru a fi studiată. Trebuie să ascultăm de ea.

Share and Enjoy:
  • Facebook
  • Google Bookmarks
  • Digg
  • Twitter
  • MySpace
  • Live
  • RSS
  • Yahoo! Buzz
  • Yahoo! Bookmarks
  • PDF
  • email
  • Print